Parohia Ortodoxă Română Sfinții Apostoli Petru și Pavel este sub jurisdicția Episcopiei Ortodoxe Române din America, cu sediul în Detroit/Jackson, Michigan, având ca ierarh pe Inaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Nathaniel (Popp). Numărul current de membrii este de aproapre 350 de adulți, dar parohia deservește comunitatea ortodoxă română mai largă, ce include copii și alți credincioși care nu sunt membrii înscriși, precum și vizitatori, etc. Parohia este alcătuită din creștini ortodocși americani și români, care face ca parohia sa fie bilingvă. Cu toate acestea, o atenție specială este acordată la înțelegerea că practicile și cultura noastră trebuie, în unele privințe, se adaptează la mediul american, pentru ca noi să avem un impact mai mare asupra comunității noastre și generațiilor viitoare.
Istoria Bisericii Ortodoxe Române Sfintii Apostoli Petru şi Pavel
In primele două decenii ale secolului 20 românii s-au alăturat numărului crescând de imigranţi în căutarea pământurilor Lumii Noi, Detroit fiind o destinaţie mult dorită.
La sfârşitul anului 1920, aproximativ 450 de familii de români, originare din Transilvania si Bucovina trăiau şi munceau în vecinătatea Companiei Ford din Dearborn. In 1927 ei au fost vizitaţi de către un călugăr, Părintele Alexandru Nanu, care vindea icoane de la Ierusalim şi ocazional spovedea, mergând din casă în casă. Acest călugăr a observat că în Dearborn, deşi fusese construită o sală socială (Casa Română nr. 2), nu exista nici o biserică ortodoxă în comunitate, aşa că el a acţionat în această direcţie. El a adunat donaţii de la oameni apoi a transformat o casă mică din lemn de la intersecţia străzilor Holly şi Lowery într-o bisericuţă pe care a numit-o “Mănăstirea Sfânta Treime”.
Deşi mica bisericută era gata să servească nevoile comunităţii româneşti aflată în creştere, ea era deschisă numai ocazional, când părintele Nanu se întâmpla să fie în zonă. Acest fapt reprezenta probleme atât pentru părintele călugăr cât şi pentru comunitatea care dorea slujbe mai frecvent. Abia după sosirea unui alt călugăr, Părintele Ilarion Moloci, care a cumpărat proprietatea de la Părintele Nanu, mica bisericuţă a început să răspundă nevoilor crescânde ale oamenilor. Părintele Moloci spera însă să se mute la o altă parohie. La intâlnirea celor 46 de membri fondatori, ţinută la Casa Română nr. 2 in 15 iunie 1929, credincioşii ortodocşi au alcătuit o parohie formală care în aprilie 1930 a fost încorporată ca “Parochia [sic] Ortodoxă Română Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Numele a fost ales după multe discuţii. Petru Damian şi prietenul său Pavel Iloaie au oferit $145 şi $100 pentru onoarea de a avea biserica numită după sfinţii lor patroni.
Mai mulţi preoţi au servit parohia neoficial la început, dar nu au stat mai mult de câteva luni pentru că nu existau fonduri să li se plătească un salariu (era începutul Marii Depresii). Credincioşii s-au gândit cu seriozitate să cumpere biserica mănăstirii de la părintele Moloci, chiar dacă aceasta însemna toate fondurile de care dispuneau.
Ei ştiau că au nevoie de un preot permanent. Pentru că nu exista un episcop Ortodox Român în America la acea vreme, ei s-au adresat episcopului rus John (Kedrovsky) de New York, să-l sfintească preot pe Gheorghe Lupu, un cantor local care le-a fost de mare folos în formarea noii parohii. Părintele Lupu a acceptat cu generozitate să slujească fără salariu pentru ca ei să poată cumpăra proprietatea de pe strada Holly. El a slujit parohia timp de 8 luni şi le-a fost un ajutor atât spiritual cât şi financiar.
După plecarea părintelui Lupu, sarcina de a sluji noua parohie a căzut din nou în seama părintelui Moloci, care le vânduse biserica pentru $3,000, cu $500 avans si rate lunare în continuare. Doctorul Gerald Bobango, într-o istorie a acestei parohii scrisă pentru albumul celei de-a 50-a aniversări a Episcopiei Române Ortodoxe, descrie astfel acei ani:
Situaţia economică grea din ţară, a lucrat impotriva muncitorilor din Dearborn care s-au aflat cheltuind bani pe taxe legale în timp ce biserica lor a fost reposedată. Abia în 1933 ei au incercat din nou, de data aceasta căzând de acord să plătească părintelui Moloci $2,000, cu jumătate avans.
In acelaşi an (1933), bărbaţii din parohie s-au hotărât să alcătuiască o organizaţie pentru doamne, astfel s-a format “Reuniunea Doamnelor Auxiliare” a bisericii Sf. Petru şi Pavel. Cu ajutorul acelor femei dedicate, care pe lângă banchetele şi serile dansante organizate de ele, şi donaţii adunate, mergând din casă în casă, datoria bisericii a fost plătită. Mai mult, Doamnele Auxiliare au făcut posibilă angajarea părintelui Martin Ionescu cu un salariu de $5 pe lună.
In 1935, parohia a votat cererea de acceptare în Episcopia Română Ortodoxa din America, alăturându-se altor parohii surori din America de Nord. In 26 aprilie 1936 (Duminica femeilor purtătoare de mir) credincioşii l-au întâmpinat cu multă bucurie pe Preasfinţitul Episcop Policarp (Moruşca) cu ocazia sfinţirii micii bisericuţe de lemn pe care ei puteau să o numească în sfârşit a lor. Preasfinţia Sa a fost însoţit de către preoţii: Martin Ionescu, Georghe Lupu, Ilarion Moloci, Stefan Opreanu şi Teofil Popovici.
Două luni mai târziu, în iunie 1936, părintele Trăian Birău a fost numit preot paroh. In timpul celor 5 ani de păstorie, el a văzut nevoia iniţierii de activităţi pentru tineri, aşa că el a organizat grupul “Fii României” cu scopul de a menţine trează mândria pentru originea română în tineret. Părintele Birău a iniţiat de asemenea formarea corului bisericii, sub comanda primului dirijor, Maestrul Nicolae Vămăşescu, fostul administrator al Operei Române din Bucureşti.
Părintele Birău a început de asemenea proiectul construirii noii biserici. S-a hotărât demolarea vechii structuri din lemn şi construirea celei noi pe acelaşi loc. In 1937 ei au cumpărat sala de mese (Casa Română nr. 2) de la Societatea Unirea Românilor pentru suma de $7,815. Oricum, proiectul pentru biserică se va dovedi a fi mult mai dificil. Comitetul care se ocupa de construcţie angăjase un arhitect ale cărui planuri erau în totalitate inacceptabile pentru părintele Birău. Alţi constructori au făcut planuri de arhitectură care au fost de asemenea inacceptabile pentru preot, care a înteleş mai bine decât comitetul său ce era nevoie pentru o biserică ortodoxă.
Discutând cu prietenul său, părintele Gheorghe Lupu, acesta i-a recomandat pe domnul Peter Rosello, un arhitect care mai lucrase pentru comunităţile ortodoxe din zona Detroit, să preia proiectul pentru noua construcţie. Planurile domnului Rosello au fost bine acceptate de către preot şi de comitetul pentru construcţie, mai ales că preţul a fost aproape la jumătate costului prevăzut de planurile prezentate anterior. Noua biserică prevedea aproape de trei ori mai multe locuri pentru oameni decât cea veche. Avea un subsol mare, bucătărie, toalete, şi construcţie solidă. Costul total: $17,085! Slujbele erau ţinute în Sala Salina (fosta Casa Română nr. 2) iar oamenii erau entuziasmaţi de proiect, stând uniţi în jurul preotului şi al consiliului, în speranţa realizării lui complete.
Din păcate, bucuria de a avea biserica sfinţită de către Episcopul Policarp s-a văzut năruită, deoarece Preasfinţia Sa vizitând România, a fost reţinut acolo pe veci, departe de dioceza sa din America. Noua biserică a fost sfinţită în 27 octombrie 1940 de către preoţii Stefan Opreanu, Martin Ionescu, Ilarion Moloci, Gheorghe Lupu şi Trăian Birău.
Aceasta a reprezentat o realizare extraordinară pentru comunitatea română din Dearborn, în special deoarece ţara ieşea din Marea Depresie. Dar, părintele Birău nu s-a putut bucura de roadele muncii lui datorită fulgerătoarei sale morţi la vârstă de 53 de ani, în timp ce participa la o sedinţă a Reuniunei Doamnelor.
In descrierea lui despre timpurile acelea, domnul Tom Cornea ne spune:
Marea Depresie era aproape gata când al II-lea Război Mondial a început. Tinerii noştri şi mulţi dintre taţi, au fost înrolaţi în forţele armate iar ‘Capitala Motoarelor Lumii’ a cunoscut o nouă dimensiune ca ‘Arsenalul Democraţiei’. Femeile care până atunci erau doar câsnice au luat roluri noi. Aceste femei remarcabile au fost capabile să păstreze o slujbă, să-şi crească copiii şi să rămână o forţă conducătoare în viaţa şi activităţile bisericii.
La şcoală, acasă şi la biserică, se strângeau fonduri pentru război. S-au făcut colecţii de ziare, reviste şi orice obiecte de metal. Timbre speciale eliberate de guvern erau folosite pentru benzină, carne şi unt. Preţurile şi salăriile erau fixe. Comunitatea românească s-a adaptat noilor măsuri, străduindu-se să facă tot posibilul pentru bunul mers al lucrurilor.
Femeile parohiei au format o auxiliară a Crucii Roşii, care servea la o cantină în Dearborn în fiecare săptămână şi trimetea pachete la soldaţi. Dl. Cornea continuă:
Imi amintesc o dimineată devreme la sfârşitul lui august 1945, când maşinile claxonau, sirenele fabricilor răsunau: al II-lea Război Mondial era sfârşit! Cuvintele nu puteau descrie bucuria Comunităţii Române când tinerii şi taţii s-au întors acasă! In acelaşi timp, nu puteau fi uitaţi soldaţii care şi-au jertfit viaţa şi care au fost aşezaţi pentru odihnă veşnică la Cimitirul Woodmere.
Fabricile, în special Fordul din Dearborn, au trecut de la producţia camioanelor pentru armată şi a avioanelor înapoi la cea de automobile.
Sala Salina prospera din nou. Se făceau nunţi şi botezuri ca niciodată!
Intr-adevăr a fost o perioadă de creştere, de sporire a participăriii în viaţa bisericii şi prosperitate pentru toţi oamenii lui Dumnezeu din America – dar pentru această parohie au existat probleme atât în timpul războiului, cât şi după. In materialul pregătit pentru sfinţirea noii biserici în 1940, părintele Birău işi exprima mulţumirea pentru faptul că parohia a lucrat împreună. El a scris că, cu o astfel de cooperare, locul parohiei în fruntea Episcopiei ar fi garantat. Următorii paisprezece ani au adus mare pagubă Episcopiei, un nume regretabil pentru parohie şi confuzie şi ruşine pentru credincioşi.
Părintele Glicherie Morariu a fost ales să-l înlocuiască pe părintele Birău în 1941. El a fost un extraordinar colector de fonduri şi pe placul parohienilor săi. In timpul slujirii lui, datoria bisericii a fost plătită cu totul, dar în mai puţin de un an el va fi arestat de către Guvernul Statelor Unite şi acuzat de spionaj. El a pledat “nevinovat” şi a fost eliberat pe cauţiune pentru $10,000. Activităţile lui însă au determinat dezbinarea parohiei, în special deoarece el se afla printre cei care au lucrat cu sârguinţă la prevenirea întoarcerii Episcopului Policarp în America, aruncând Episcopia Ortodoxă Romană din America în tumult pentru decenile care vor urma. El a fost găsit vinovat în cele din urmă pentru că nu s-a înregistrat ca agent al unei puteri străine, iar sentinţa sa a fost 5 ani de închisoare.
Părintele Petru Moga a venit la parohie în 1945, într-o perioadă în care Episcopia era măcinată de controverse şi dezbinare legate de relaţia cu Biserica Mamă controlată de comunişti. Deşi el a condus parohia spre un uşor progres în timpul celor 10 ani de pastoraţie (o casă parohială a fost construită peste drum de biserică), părintele Moga, înconjurat de către Morariu şi suporterii lui din parohie, s-a alăturat cauzei de îndepărtare a parohiei de sub jurisdictia Episcopiei. In alianţa cu Morariu, Opreanu şi alţii, părintele Moga a acţionat în vederea formării unei noi Episcopii. El a convins parohia să se retragă din ROEA şi să se alăture grupării unui episcop neales, pe nume Moldovan, ce avea legături directe cu Patriarhia Română controlată de comunişti.
A existat opoziţie în parohie faţă de mutarea de sub ROEA şi demonstraţii erau ţinute în faţă bisericii cu regularitate. Membrii care nu au fost de acord cu schimbările au fost înlăturaţi de pe lista membrilor parohiei iar poliţia a fost deseori chemată pentru menţinerea ordinii şi liniştei. Incapabil să elimine opoziţia, părintele Moga a demisionat in 1955, dar nu înainte ca parohia să-şi fi făcut un nume în ziarele locale ca şi un vulcan mereu gata să erupă. Mulţumim Domnului pentru acele demonstraţii anticomuniste!
Părintele Ioan Surducan, un preot al Episcopiei care slujise timp de câţiva ani în Ohio (doi ani la catedrala “Sf. Maria” din Cleveland), a fost ales în 1955. S-a crezut atât de către parohie, cât şi de către Episcopie că el va putea readuce “Sf. Petru şi Pavel” la ordine şi disciplină. Părintele Ioan şi preoteasa Elena au fost refugiaţi politic şi deci obişnuiţi cu persecuţiile şi tensiunile. Imediat după sosirea la parohie, ei au trebuit să suporte lipsa de respect a unor parohieni care încă mai luptau pentru cauzele pentru care părinţii Morariu şi Moga dezamăgiseră comunitatea într-un mod josnic.
Următorii douăzeci şi cinci de ani au fost încununaţi de mare progres. Calmul hotărât al părintelui Ioan a condus la rezolvarea problemelor existente, iar abilităţile sale de bun organizator au fost evidente în progresul făcut de la începutul slujirii sale în Dearborn. Parohia a fost practic reorganizată, răuvoitorii marginalizaţi, datoriile au fost plătite în totalitate, a fost format un Club al Mamelor, tineretul a fost regrupat în 1958 ca parte a tineretului national auxiliar al Episcopiei (AROY) şi ceeace a fost mai important, parohia a votat în 1957 reântoarcerea sub oblăduirea ROEA. Un semn al acestei “reântoarceri acasă” a fost când Episcopul Valerian (Trifa), vicarul ales şi succesorul episcopului Policarp, a fost invitat să le sfinţească biserică in 27 Mai 1957, la şaptesprezece ani după ce a fost construită.
Parohia a continuat să crească treptat de-a lungul anilor 1960 sub conducerea capabilă a părintelui şi a preotesei Surducan, iar nevoia unor mai mari şi mai eficiente clădiri a început să fie simţită, la fel ca declinul vecinătăţii înconjurătoare. Câţiva parohieni mai erau încă aproape de biserică, dar mai mulţi au cumpărat sau au construit case în suburbii. Era timpul să se mute. După cum era de înţeles, membrii mai în vârstă au avut păreri diferite referitor la mutarea bisericii lor. Gândul construirii unei noi biserici a trezit vechi temeri legate de întrarea în datorii şi reposedare.
Dar părintele Ioan nu avea nici o intenţie să-şi dezamăgească parohienii. După multe căutări, în anul 1970 pământul a fost în cele din urmă cumpărat (2,75 acrii) în Dearborn Heights cu $50,000 şi a fost alcătuit comitetul pentru construcţie. Donaţii generoase au început să fie făcute, încurajându-l pe părintele Ioan şi pe comitetul format să meargă înainte cu încredere. Un buget de $500,000 a fost aprobat la Adunarea Generală ţinută în decembrie 1970, pentru construcţia bisericii. Planurile au fost făcute de către o firmă de arhitecţi şi proiectanţi din Southfield, Michigan, avându-l la conducere pe arhitectul John Turmala. In scurt timp, planurile au fost aprobate de către preotul paroh, consiliu şi Episcopie şi licitaţia pentru construcţie a fost acceptată. Firma de construcţie Johann Pinkert din Birmingham a fost aleasă pentru construirea noii bisericii, pentru suma de $524,000. Spargerea pământului a avut loc la data de 15 aprilie 1973, dar lipsa fondurilor necesare a determinat întreruperea construcţiei pentru un an de zile. Imprumuturi au fost solicitate de la enoriaşi iar răspunsul primit a fost unul bun, dar nu suficient de bun. In cele din urmă un împrumut în valoare de $300,000 a fost luat din bancă, iar construcţia a fost reluată în aprilie 1974. Piatra de temelie a fost pusă în octombrie, iar visul devenea repede realitate.
Sfinţirea noii biserici, a halei şi a sălilor de clasă a avut loc, duminica 18 mai 1975. Inalt Preasfinţia Sa, Arhiepiscopul Valerian a fost însoţit de cincisprezece preoţi şi doi diaconi. Onoarea de naşi au avut-o doctorul George şi Veronica Dărăban şi Titus şi Gigi Techera. Unele lucruri au fost aduse din vechea biserică, dar cele mai multe au fost aduse sau donate de către enoriaşi.
Un Bingo săptămânal a fost instituit şi un comitet pentru catering a fost format în vederea închirierii halei spaţioase, în scopul acoperirii ratelor lunare care se ridicau la mai mult de $1,700.
In 1979, Leonte Copacia, care fusese dirijorul corului pentru câţiva ani, a fost sfinţit diacon pentru parohie, de către Arhiepiscopul Valerian şi a rămas în cadrul comunităţii până în 1982.
De asemenea în 1979, parohia a investit într-o casă parohială ce se afla în apropierea noii biserici.
Văzând nevoia pentru a continua activitatea riguroasă şi conştienţi de propia nevoie de odihnă şi pace, părintele şi preoteasa Surducan au ieşit la pensie în ianuarie 1980, după douăzeci şi cinci de ani de slujire devotată la parohia din Dearborn/Dearborn Heights. Preoteasa Elena a trecut la cele veşnice în ianuarie 1997, iar părintele Ioan continuă să se bucure de copiii şi nepoţii săi participând la slujbele din iubita sa biserică, atât cât sănătatea îi permite.
La 1 ianuarie 1980, părintele Romey Rosco a fost numit preot al parohiei de către Inalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Valerian, şi împreună cu preoteasa Mary Ellen, continuă până în ziua de astăzi. Pastoria sa a fost relativ calmă şi de cooperare între parohieni. Părintele Romey este unul dintre puţinii clerici născut, crescut şi educat în America.
Ziua de 16 noiembrie 1980, a fost una memorabila, deoarece Mitropolitul Teodosie, Primatul Bisericii Ortodoxe din America, împreună cu Arhiepiscopul Valerian şi alţi ierarhi oaspeţi s-au întâlnit cu credincioşii la Sf. Peter şi Pavel pentru prima liturghie arhierească celebrată de noul episcop sfinţit – Nathaniel (Popp), Episcop de Dearborn Heights şi Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America.
In 2 octombrie 1983, banchetul celei de-a 54-a aniversări a fost unul deosebit, pentru bucuria prilejuită de arderea documentelor de împrumut (mortgage) pentru noua biserică. Onoarea arderii hârtiilor a fost dată părintelui Ioan Surducan în prezenţa tuturor celor care au lucrat din greu pentru a vedea această zi. A durat nouă ani de rugăciune şi adunare de fonduri.
De asemenea în 1983, părintele Romey şi consiliul parohial au căutat iconografi pricepuţi care să infrumuseţeze interiorul bisericii. Compania Rudoph Rohn din Pittsburgh, Pennsylvania, a fost aleasă dintre un număr de propuneri. Vechiul iconostas pictat de Alexandru Seceni a fost dat Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului, abea formată, în Rives Junction, Michigan, unde işi păstrează locul în capelă până azi. Slujbele au trebuit să fie ţinute în hala socială pentru câtva timp, deoarece biserica era plină de scări şi schele, până când proiectul a fost terminat. Un frumos tron (scaun) al episcopului a fost sculptat de către domnul Paul Petroi, credincios al parohiei, sfeşnice noi pentru lumânări au fost proiectate, iar vechea cristelniţa folosită pentru botez a fost marită şi renovată. Toate au fost apoi binecuvântate de Preasfinţia Sa Episcopul Nathaniel, duminică 5 octombrie 1986.
Deşi un împrumut din bancă nu a fost necesar pentru plătirea cheltuielilor acestui proiect (Andrew Peru pe atunci preşedintele consiliului parohial, a donat mai mult de $85,000 pentru iconostas) părintele Romey a convins consiliul parohial şi Adunarea Generala din ianuarie 1985 să ia un al doilea împrumut din bancă ($60,000), de data aceasta pentru renovarea sălilor de clasă, care să fie suficiente ca număr şi spaţiu pentru mai mult de saptezeci de elevi ai Scolii Duminicale. Preasfinţia Sa Episcopul Nathaniel a sfinţit noile săli de clasă la 15 septembrie 1985. Din nou domnul şi doamna Peru au venit în ajutorul parohiei cu o generoasă donaţie de mai bine de $15,000. După moartea sa în 1988, o placă comemorativă a fost dedicată memoriei lui Andrew Peru, pentru “viziunea şi eforturile făcute pentru biserica noastră şi pentru tineret.”
In 1989, faţada bisericii a fost completată cu bolte de cărămidă şi o rampă permanentă pentru persoanele handicapate a fost incorporată în structură. Aceasta a costat alte $54,000 şi a fost plătită în intregime prin donaţiile enoriaşilor împreună cu banii adunaţi prin catering şi bingo.
In 1988, “Fondul Pentru Refugiaţi” a fost aprobat, în scopul ajutorării refugiaţilor din Romania. După revoluţia română din 1989, acesta a fost renumit “Fondul Pentru Assistentă” şi folosit în vederea sprijinirii noilor veniţi din România care nu mai erau refugiaţi ai unui regim dictatorial şi ateist, ci imigranţi, în căutarea unei vieţi mai bune în America, mult asemănători primilor fondatori ai parohiei.
A fost important ca noii veniţi să fie primiţi cu braţele dechise şi cu o dorinţă sinceră de a le fi de ajutor. Fondul pentru Asistenţă a fost folosit peste limita bugetului său, pentru plata primei luni de chirie a unora sau pentru plata primului pat sau mese a altora în Lumea Noua. Mulţi parohieni recunoscători, azi işi reamintesc mâna de ajutor pe care au primit-o de la această parohie care i-a iubit de la început.
Anii de după revoluţia din România au fost înviorători pentru parohie, noii membri fie înlocuind sau muncind alături de cei cu experienţă, pentru bunul mers al parohiei. Mai mult de atât, a fost o adevărată provocare pentru părintele paroh, străduinţa de a oficia Sfintele Slujbe şi predica atât în româna cât şi în engleză. Acea provocare a fost impletită cu asistenţa sinceră a celor care l-au ajutat cu traduceri, dar şi a celor care au învăţat importanţa tolerării nevoilor altora, aşa încât fiecare să se simtă binevenit şi confortabil ca parte a familiei bisericii.
In 1997, Bingo s-a închis, după 22 de ani. Aceasta a lăsat comitetului pentru catering sarcina de a adăuga la donaţiile parohienilor pentru suportul financiar al bisericii.
Duminică 2 aprilie 2000 (Duminica Crucii), diaconul David Subu, fiul lui George şi Marcia Subu ai acestei parohii, a fost hirotonit preot de către Inalt Preasfinţitul Arhiepiscopul Nathaniel, în timpul Sfintei Liturghii Arhiereşti ţinută în acea zi. Părintele David a devenit mai apoi paroh al Parohiei Ortodoxe Române “Sfânta Cruce” din Hermitage, Pennsylvania iar în present este paroh al Parohiei “Acoperamântul Maicii Domnului” din Falls Church, Virginia.
Duminică 3 noiembrie 2002, parohia a devenit încă o dată catedrala auxiliară marcată de prima Sf. Liturghie Arhierească a nou-sfinţitului Irineu (Duvlea), Episcop de Dearborn Heights şi Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America. La Sfânta Liturghie au participat Inalt Preasfinţitul Arhiepiscopul Nathaniel şi mai mult de douăzeci de preoti, şase diaconi, sub-diaconi şi numeroşi demnitări din România precum şi grupul coral “Teofania” alcătuit din studenţi ai Facultăţii de Teologie din Sibiu, aflaţi în vizită.
La 21 decembrie 2003, Horaţiu Cristian Bălănean, unul dintre cantorii parohiei care a studiat teologia in România, a fost sfinţit diacon de către Preasfinţia Sa Episcopul Irineu, şi repartizat la parohie, unde el continuă să slujească cu credinţă.
De asemenea, intre anii 1990 si 2000, Părintele Alexandru Partioc (pensionat) a fost îmbisericit la parohie.
Nici o istorie a parohiei nu poate ignora constanta dedicare a celor care cântă în cor, învăţătorilor de la Scoala Duminicală, cantorilor, bucătarilor, membrilor comitetului etc. Intr-adevăr, ei toţi slujesc şi merită să fie pomeniţi în rugăciuni pentru eforturile lor. Ei nu numai că fac biserica să funcţioneze, ei o fac să fie extraordinară, o plăcere a fi vizitată, o bucurie a fi parte din ea.
Rolul parohiei “Sfinţii Petru şi Pavel” în cadrul Episcopiei a fost reafirmat. Trecutul este reamintit, nu va fi uitat niciodată, apreciat pentru lecţiile învăţate şi exemplele bune ale celor care au slujit biserica bine.
Comunitatea Românească din Dearborn/Dearborn Heights a străbătut o cale lungă din umbra Companiei Ford. Azi, parohienii sunt nu numai muncitori la linia de assamblare de piese ci şi ingineri, doctori, asistenţi medicali, profesori, avocaţi şi oameni de afaceri. Ei sunt români şi americani. Dorinta lor de a sluji pe Domnul şi Calea Lui rămâne. Ei nu sunt mai buni decât înaintaşii lor. S-ar putea ca ei sa nici nu fie mai credincioşi…..
Dar, dintre toate căile vieţii, ei au ales să meargă pe acelaşi drum cu cei care au plecat înainte. Dumnezeu să-i binecuvinteze!
ianuarie 2007
